Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.  OK
. .

Acţiuni socio-educaţionale

Proiecte socio-educaţionale

Compania DB Schenker susţine proiecte sociale şi educaţionale, contibuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi la dezvoltarea unui sistem performant de educaţie.

Şi eu pot! - în parteneriat cu Asociaţia Integra – Asociaţia persoanelor cu dizabilităţi mentale

Prin finanţarea oferită de DB Schenker, Asociaţia Integra va pregăti şi organiza două activităţi. Prima este o competiţie sportivă, „Şi eu pot să-mi depăşesc limitele!“. A doua activitate este o expoziţie cu vânzare, „Din suflet de copil“, realizată cu obiecte din materiale reciclabile confecţionate de echipele formate din tineri cu şi fără dizabilităţi, care se va organiza la sediul DB Schenker Arad.

Vacanţa mea de vis - în parteneriat cu  SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor îşi propune să pună bazele unui sistem de apreciere a performanţei în rândul copiilor şcolari din familiile SOS şi să organizeze prima tabără de merit comună pentru toate cele 3 sate (complexuri de căsuţe de tip familial). Tabăra va fi organizată într-o zonă care să permită copiilor să înveţe lucruri noi. Proiectul se adresează unui număr de 130 copii dintr-un total de 177, protejaţi în cele 32 familii SOS.

Testarea hepatitelor cronice şi a infecţiei cu HIV la Constanţa - în parteneriat cu Fundaţia Baylor Marea Neagră

Fundaţia realizează acţiuni de testare şi consiliere rapidă ce se derulează din 2007 fără întrerupere şi asigură acces grupurilor vulnerabile la testare gratuită pentru infecţia cu HIV, hepatita B şi C. Fiind un proiect atât de longeviv, asigurarea funcţionării acestuia în comunitatea constănţeană este un obiectiv extrem de important. În Constanţa sunt 2 cabinete fixe de testare, deschise pe parcursul anului. Proiectul îşi propune să ofere pentru 450 de persoane acces gratuit la testare şi consiliere.

Servicii de recuperare prin terapie ocupaţională pentru copiii cu dizabilităţi - în parteneriat cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany

Acţiunea propusă presupune reabilitarea psiho-socială a copiilor cu dizabilităţi prin terapie ocupaţională în vederea unei dezvoltări armonioase. De-a lungul timpului, organizaţia a desfăşurat o multitudine de proiecte în domeniul adopţiilor, asistenţei maternale, integrării copiilor în familia biologică şi în lucrul cu copiii cu nevoi speciale. În prezent Fundaţia Bethany îşi desfăşoară activitatea în Iaşi, Timişoara şi Bucureşti.

Cu ei lumea e mai frumoasă! (Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi) - în parteneriat cu Asociaţia Caritas Bucureşti

Prin acest proiect 20 de copii cu dizabilităţi (Sindrom Down, autism etc.) vor beneficia de servicii de recuperare şi educare prin terapii specifice. Copiii cu vârste cuprinse între 5 luni şi 9 ani vor avea parte de integrare socială şi comunitară, dar şi consiliere psihologică. Toate acestea se vor desfăşura în cadrul Centrului de Zi al Asociaţiei Caritas Bucureşti.

Depășind bariere - Program educațional pentru copiii dezavantajați – în parteneriat cu Asociația Sfântul Stelian

Scopul proiectului este creșterea nivelului de integrare școlară și asigurarea menținerii în sistemul de învățământ și a prevenirii abandonării timpurii a școlii pentru 120 de copii dezavantajați, inclusiv cei marcați de traume și cei cu probleme afective în cadrul familiei.


Atelier Ocupațional – în parteneriat cu Asociația Samusocial din România

Proiectul este dedicat persoanelor adulte fără adăpost din București care sunt eligibile pentru ocuparea unui loc de muncă. În acest sens, persoanele adulte fără adăpost trebuie reintegrate într-un ritm al muncii şi reeducate să respecte un program de lucru.


Fundația Real Madrid - Școala Socială  – în parteneriat cu Fundația Dezvoltarea Popoarelor

Scopul principal al acestui proiect este de a contribui la dezvoltarea și la incluziunea socială a copiilor aflați în situații dificile, respectiv de risc de abandon școlar prin intermediul activităților sportive.

EUROEDU - în parteneriat cu Asociația Școala de Valori

EUROEDU este un proiect unic în România și aduce împreună liceeni cu vocație, cu aptitudini de lideri de opinie, pasionați, motivați, oferindu-le un mediu prielnic pentru a lucra împreună, a-și dezvolta aptitudinile prin munca în echipa și a crea proiecte împreună.


Speranță pentru lumea mea – în parteneriat cu Asociația CRIS DU
Proiectul își propune oferirea unei “oaze de speranță” unor copii defavorizați, prin a-i implica în acțiuni care să-i motiveze să se ridice deasupra problemelor lor și să învețe că doar acționând își pot depăși condiția.


Dincolo de copaci sunt oameni! – în parteneriat cu Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Arad (FDP Arad)

Proiectul își dorește în primul rând să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viată a 72 de copii proveniți din familii aflate în situatii financiare precare din comunele Felnac, Secusigiu și Sagu.


Împreună în viață – în parteneriat cu Fundația Inimă de copil

Proiectul „Împreună în viață” are drept scop îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în situații de risc din localitatea Pechea, Județul Galați prin dezvoltarea aptitudinilor și abilităților sociale, civice și de viață în vederea creșterii șanselor de integrare în comunitate.


Centrul de Resurse pentru Copii și Tineret „ Don Bosco” – în parteneriat cu Centrul Diecezan Caritas Iași

Acest proiect, de tip after school, are ca scop facilitarea dreptului la educație a copiilor din clasele mici II-IV, proveniți din medii defavorizate prin oferirea unui suport educațional și social.

Copiii fac bine - în parteneriat cu Fundația Scheherezade

Prin acest proiect se dorește renovarea Spitalului Județean de Copii – Sfânta Maria din Iași, a cărui contrucție este puternic deteriorată și necesită reparații și noi dotări.

Ultima actualizare: 18.02.2016

La începutul paginii